MANUALUL LUI DUMNEZEU TATĂL - REZUMATUL PĂRȚII A PATRA
REZUMATUL PĂRȚII A PATRA
INSTRUCȚIUNI:
CUM SĂ DEVII CREȘTIN
Surse:
https://MaryRefugeOfSouls.com
https://Handbook.faith
În
cele ce urmează sunt instrucțiuni din Ceruri despre cum să devii un creștin
(credincios al Domnului nostru Isus Cristos). Aceste instrucțiuni ar trebui să
fie urmate doar dacă nu aveți acces la un preot catolic sau ortodox, sau la o
biserică creștină, în urma Marelui Avertisment (Iluminarea Conștiinței) pentru
a vă ajuta să deveniți creștin în țara în care trăiți. Dumnezeu să vă binecuvânteze.
EVANGHELIA
("VESTEA CEA BUNĂ") A LUI ISUS CRISTOS
ÎNVĂȚAREA
RUGĂCIUNII: CREZUL APOSTOLILOR
INSTRUCȚIUNI:
CUM SE FACE BOTEZUL PRIN APĂ
*
LOCUȚIUNI
CĂTRE LUME
1
mai 2011
"Către
cei care nu au auzit niciodată Evanghelia"
SFÂNTA
FECIOARĂ MARIA
Vă vorbesc vouă, celor
care nu ați auzit niciodată Evanghelia, pentru că ați fost lipsiți de o mare
lumină. Toți cei de pe pământ au dreptul de a auzi Evanghelia Fiului meu, dar
uneori misionarii nu au ajuns la voi. Guvernele le-au refuzat intrarea sau
chiar i-au expulzat din țara voastră. Nu mai este cazul. Guvernele nu mai pot
alunga un cuvânt care se răspândește pe cale electronică.
Vă vorbesc mai întâi
vouă, pentru că alții au avut deja șansa de a auzi Evanghelia. Este o nouă zi.
Eu voi predica și voi veți auzi. Nimeni nu va opri acest dar.
Zămislirea
lui Isus
Încep cu o taină care a
fost ascunsă în pântecele meu și mai întâi dezvăluită într-o cultură evreiască,
cu 2000 de ani în urmă. Dumnezeu a devenit om. El s-a făcut trupc și sânge. El
a venit printre noi și a fost văzut și auzit de cei care au trăit în Israel.
De ce în Israel? Pentru
că Dumnezeu îi pregătise timp de secole. Ei știau că există un singur Dumnezeu.
El le vorbise prin profeți.
Când eram copilă, am
fost instruită în aceste cărți sfinte. Am fost o fiică a lui Dumnezeu și o
fiică a lui Israel, pregătită prin cultura sacră pentru a fi mama lui Dumnezeu.
Da, eu sunt mama lui Dumnezeu și eu vreau să fiu mama voastră.
Viața
lui Isus
Numele Fiului meu este
Isus. El a făcut miracole, semne și minuni. El a proclamat că Împărăția lui
Dumnezeu a venit și că viața lui va da startul acestui mare eveniment.
Conducătorii lui Israel erau geloși. Erau furioși pentru că Fiul meu a denunțat
multe dintre practicile lor. Se temeau de El pentru că mulțimi mari Îl urmau și
credeau. Astfel, ei L-au ucis, bătându-l în cuie pe o cruce. Eu am fost acolo.
L-am văzut pe Fiul meu murind și inima Lui străpunsă de o sabie. L-am
înmormântat într-un mormânt nou și eu... am suferit mai mult decât orice altă
mamă. Era singurul meu fiu și eu am fost văduvă.
Totuși, toate acestea
au fost doar o pregătire. El a intrat în mormânt ca să biruiască puterea sa.
Acesta este marele mesaj pe care vi-l aduc. Fiul meu a ieșit victorios. El a
distrus puterea morții. În a treia zi, a înviat din morți. Trupul Său este acum
în glorie - incapabil să moară sau să sufere. Aceeași glorie este pentru voi.
Acesta este mesajul meu. Nu trebuie să vă temeți de moarte dacă credeți în Fiul
meu. Acesta este primul meu mesaj. Este de bază, dar chiar și acum puteți vedea
cât de privați ați fost prin faptul că nu ați auzind aceste cuvinte. Vă promit
că mă voi revanșa față de voi.
4
mai 2011
"Primirea
Duhului Sfânt"
SFÂNTA
FECIOARĂ MARIA
Petru, conducătorul
ucenicilor, a povestit mulțimii despre evenimentele de care v-am spus. El a
explicat scopul morții Fiului meu - de a lua păcatele fiecărei persoane și de
a-l trimite pe Duhul Sfânt în inimile lor.
Oamenii au simțit o
mare tristețe pentru că L-au ucis pe Fiul meu și au întrebat ce trebuiau să
facă.
Petru a spus că trebuie
să se pocăiască de păcatele lor și să fie botezați în numele Fiului meu. În
acest mod simplu și ușor, ei aveau să primească pe Duhul Sfânt al Fiului meu.
Petru a botezat 3000 de persoane în acea zi.
Această povestioară
ridică multe întrebări la care voi răspunde. Cine este acest Duh Sfânt? El este
Duhul Tatălui și al Fiului. Tatăl este Dumnezeu și Fiul meu este Dumnezeu. De
asemenea, Duhul Sfânt este Dumnezeu. Când îl primiți pe Duhul Sfânt, deveniți
copilul lui Dumnezeu. Dumnezeu trăiește în tine și, în ultima zi, El te va
învia din morți, așa cum L-a înviat pe Fiul meu din morți.
V-am spus că Fiul meu a
biruit mormântul și nu trebuie să vă temeți de moarte. Prin Duhul Sfânt, veți
trăi veșnic. Moartea nu este ultima stare finală. Fiul meu și-a câștigat gloria
veșnică pentru el însuși și a câștigat-o și pentru toți cei care cred în
istoria Lui. Voi explica mai multe data viitoare.
Ce
trebuie să credeți
Multe cărți formează
Biblia creștină, dar nu este nevoie să le citiți pe toate înainte de a fi
botezat și de a primi Duhul lui Isus. În aceste mici discuții vă voi da tot ce
trebuie să știți.
Să începem cu Dumnezeu.
Există un singur
Dumnezeu. Îl numim "Tatăl ceresc" pentru că Isus ne-a învățat acest
titlu.
Cu secole în urmă, el a
creat întreaga lume - pământul, soarele, luna și stelele. El a creat tot ceea
ce trăiește - peștii și animalele. Când pământul era gata, a creat primul
bărbat și prima femeie, din care provine fiecare bărbat și femeie de pe pământ.
Ei sunt părinții noștri comuni.
Aveți un trup și un
suflet. Corpul vostru provine de la părinții voștri. Sufletul vostru a fost
creat de Tatăl vostru ceresc. Dar acest lucru nu a fost suficient. Sufletul
vostru omenesc îl poate primi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. În timp ce trupul
vostru trăiește datorită sufletului vostru omenesc, la fel și sufletul vostru
omenesc trăiește datorită Duhul Sfânt. Fără Duhul Sfânt, sufletul vostru
omenesc nu are viață. Fiul meu a murit pe cruce pentru ca El să vă poată da
propriul Său Duh Sfânt și voi să puteți trăi veșnic cu Tatăl Său ceresc. Voi
vorbi despre acest lucru data viitoare.
5
mai 2011
"Maria
urcă la amvonul electronic (internetul)"
SFÂNTA
FECIOARĂ MARIA
Atât de mulți dintre
copiii mei, care obișnuiau să fie în inima mea, lipsesc. Ei au fost botezați și
au învățat adevărurile, dar nu sunt aici. Eu sunt a lor mamă îndurerată și
trebuie să-i caut. Voi urca pe amvonul lumii. Îi voi striga cu cele mai clare
cuvinte. Nu contează unde se află, cuvintele mele vor ajunge la ei.
Deoarece lumea lor nu
va mai include Biserica, voi intra în lumea lor prin intermediul internetului.
Voi găsi noi amvoane și le voi da învățăturile cele mai clare și mai
primitoare. În același timp, le voi atinge și inimile lor. Ei vor ști că este
vocea unei mame care îi invită.
Tradus
în toate limbile
Mă urc pe amvonul lumii
pentru a vorbi tuturor oamenilor, în limba lor maternă. Cuvintele vor fi
difuzate pe internet și vor fi traduse în toate limbile de către micuții pe
care îi port în inima mea. Mă veți însoți în amvon și veți înregistra cuvintele
pe măsură ce vor fi rostite.
Explicarea
tuturor adevărurilor
Dumnezeul care a creat
lumea a vrut să dezvăluie misterele cerului. Pentru a face acest lucru, a ales
un popor care să fie al Său - israeliții, numiți și evrei. Aceștia sunt poporul
Meu. El i-a format prin cuvântele Lui, pe care le-au adunat în cărți.
El a dezvăluit multe
lucruri, dar cel mai important a fost că exista un singur Dumnezeu adevărat.
Acest adevăr i-a separat pe israeliți de celelalte națiuni. Deși știau că
Dumnezeu era unul singur, nu cunoșteau viața interioară a lui Dumnezeu. Numai
Isus, Fiul meu, care este Dumnezeu, putea să dezvăluie și să explice viața
interioară a lui Dumnezeu. Iată ce a explicat Isus.
Dumnezeu este un Tată
care îi dă naștere Fiului său. Iubirea infinită pe care o au unul pentru
celălalt dă naștere Duhului Sfânt. Tatăl a iubit atât de mult lumea, încât l-a
trimis pe Fiul său, Isus, pentru a salva lumea, (Toate acestea le voi explica
mai târziu.) și pentru a da lumii aceeași viață de care Tatăl și Fiul se bucură
împreună. Această viață a fost dăruită atunci când Tatăl și Fiul l-au trimis pe
Duhul Sfânt, care începe să trăiască în tine atunci când tu crezi în Isus și
ești botezat în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt.
Neascultare
și ascultare
După ce am vorbit
despre ceea ce a făcut Dumnezeu, trebuie să vorbesc acum despre ceea ce a făcut
omul. În interiorul vostru se află puteri pe care animalele nu le au. Aveți o
minte care îl poate cunoaște pe Dumnezeu și o voință care poate să i se supună
sau să nu i se supună. Voi puteți spune "da" sau puteți spune
"nu" lui Dumnezeu.
Istoria omului este
plină de "nu". Acest lucru se numește "păcat". Această
tendință la păcat (de a nu-L asculta pe Dumnezeu) este acum sădită în fiecare
inimă. Este un egoism care distruge tot ceea ce ar face Dumnezeu.
Pentru că urma să fiu
Maica Domnului, Dumnezeu nu a permis ca această putere a păcatului să fie
plantată în inima mea. Nici o putere a neascultării nu m-a atins vreodată. I-am
spus întotdeauna "da" lui Dumnezeu. Isus, de asemenea, a spus
întotdeauna "da" Tatălui Său ceresc.
Pentru că a fost
ascultător față de Tatăl, liderii lui Israel l-au răstignit pe Isus. Până la
moartea sa pe cruce, Isus a spus "da". Și eu, de asemenea, am spus
"da" în timp ce stăteam la crucea Fiului meu.
Tatăl ceresc a auzit
acest "da" perfect. Așadar, Tatăl și Fiul au revărsat Duhul Sfânt
("da"-ul lor reciproc). Acest Duh Sfânt le dă putere oamenilor să
spună "da"-ul lor Tatălui. Prin urmare, Tatăl ne poate glorifica, așa
cum l-a glorificat pe Isus. Vreau să vă explic exact ce se va întâmpla.
Slava
lui Dumnezeu
Fiul meu, Isus, s-a
bucurat întotdeauna de viața cu Tatăl său. Această viață pe care noi o numim
"gloria lui Dumnezeu". Prin neascultarea față de Dumnezeu, omul a
pierdut gloria lui Dumnezeu.
Isus s-a coborât și a
devenit om. El a acceptat chiar și moartea pe o cruce. Tatăl Său l-a înălțat,
l-a ridicat în slavă și i-a făcut numele
mai presus de orice alt
nume. Toți cei care invocă acest nume pot fi salvați.
Ești
"mântuit" atunci când sufletul tău omenesc îl primește pe Duhul Sfânt
al lui Dumnezeu. Aceasta este gloria lui Dumnezeu. Acest Duh Sfânt a înviat
natura umană a lui Isus din morți. Acest Duh Sfânt va face același lucru pentru
voi, așa cum a făcut pentru Fiul meu, Isus. Dovada importantă a acestui adevăr
este că El a făcut deja acest lucru pentru Isus. Permiteți-mi să vă spun ce s-a
întâmplat. În acest fel puteți voi crede că Isus a înviat din morți.
Aparițiile
Când Isus a împlinit 30
de ani, a plecat din casa noastră și a început să predice că Împărăția lui
Dumnezeu era aproape, moment special pe care toți cei din Israel îl așteptau de
multe secole.
Isus le-a spus tuturor
că Dumnezeu l-a trimis și că este Fiul lui Dumnezeu. Pentru a dovedi acest
lucru, a vindecat oameni bolnavi, a alungat spiritele rele și chiar a înviat
oameni din morți. Mulți evrei au crezut și și-au pus credința în Isus. Unii au
devenit discipolii săi, iar dintre aceștia a ales apostoli, care au fost numiți
cei doisprezece.
Isus le-a prezis
acestor discipoli că va muri pe cruce și că va învia din morți. Discipolii nu
au crezut că el va fi ucis și nu au înțeles ce înseamnă "a învia din
morți". Cu toate acestea, ambele au avut loc. După ce Isus a înviat din
morți, El a apărut acestor discipoli timp de 40 de zile, dovedindu-le că a
înviat și i-a instruit cu privire la sarcinile lor viitoare.
Acești discipoli erau
oameni importanți în planul lui Dumnezeu. Ei au povestit această istorie
întregii lumi. Ei nu aveau nicio teamă. Mulți au fost uciși pentru că au
propovăduit acest nou mod de viață.
Acești discipoli au
crezut pentru că îl văzuseră pe Isus înviat. Aceștia cărora le predicau au
crezut datorită cuvintelor discipolilor. De asemenea, discipolii au vindecat
oameni și au alungat demoni. Acest mic grup nu era educat, dar totuși au
predicat întregii lumi. Aceasta este ceea ce fac Eu acum. Prin predicarea lor,
mulți au primit posibilitatea de a obține viața veșnică. Cei care au auzit au
crezut, au fost botezați și au primit Duhul Sfânt.
Acesta este motivul
pentru care predic acum - predicând întregii lumi prin internet - pentru ca
toți să primească aceeași oportunitate de a obține viața veșnică.
Un
nou mod de viață
(Isus
este Domnul)
Isus le-a dovedit
acestor discipoli că El este Dumnezeu, Domnul întregii creații. El era singurul
Fiu al lui Dumnezeu și, împreună cu Tatăl, sursa Duhului Sfânt. Acești
discipoli au plecat spunând întregii lumi să lase deoparte numeroșii lor zei
falși și să îl accepte pe adevăratul Domn, Isus, în inimile lor. Acest lucru
însemna adoptarea unui nou mod de viață. Discipolul trebuie să trăiască ca
Maestrul, iar slujitorul ca Domnul său.
Isus a trăit în
ascultare față de Tatăl și față de poruncile Sale. El a trăit în adevăr, în
slujirea Tatălui și a celorlalți. El a trăit în castitate și puritate în viață.
Toate acestea le voi explica acum.
Natura voastră umană
este egoistă, controlată de pasiunile voastre. Sunteți sclavii păcatului.
Botezul vă eliberează din sclavia păcatului și vă face slujitorii bunătății.
Sunteți o nouă creație, chemați să ieșiți din întunericul egoismului vostru în
lumina lui Isus. Acesta este modul în care Isus este diferit de zeii păgâni.
Voi oferiți sacrificii, dar continuați să vă conduceți viețile voastre egoiste.
Cu Isus sunteți înălțați, deveniți copii ai luminii, ghidați și ajutați de
Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Voi relua acest subiect.
Comunitatea
creștină
Când credincioșii au
fost botezați și au primit Duhul Sfânt, ei nu s-au putut întoarce la modul lor
de viață anterior. Astfel, ei s-au sprijinit unul pe altul reciproc. S-au unit
pentru rugăciuni și pentru a primi învățăturile apostolilor și la împărtășirea
în Euharistie.
Aceeași metodă a fost
folosită de misionari. Botezul cerea ca noii credincioși să lase în urmă modul
lor de viață păcătos. La realizarea acestui lucru, credincioșii au format noi
comunități creștine. Ei au venit sub conducerea lui Isus, care promisese să
rămână în mijlocul lor până la sfârșitul lumii.
Acest lucru este
valabil și acum. Cei botezați trebuie să rămână alături de comunitate. Isus s-a
dat deja pe sine ca hrană pentru comunitate. Aceasta este următoarea mea
învățătură.
Euharistia
Duhul Sfânt formează
comunitatea creștină. El trăiește în interiorul fiecărui membru și îi unește.
Scopul său este ca
fiecare membru să îl proclame pe Isus ca Domn. Pentru a obține acest lucru, el
reamintește tot ceea ce a făcut și a învățat Isus.
Mai mult chiar, el
umbrește pâinea și vinul, astfel încât Isus însuși trăiește în mijlocul lor și
este hrană pentru viața lor divină. Vă voi spune cum a fost dat acest dar.
Într-o zi, mii de
oameni s-au adunat pentru a-l auzi pe Isus predicând. Aceasta a fost într-un
loc pustiu, iar ora era târzie. Isus a luat niște pâine și pește în mâinile
sale și le-a binecuvântat. Le-a dat discipolilor săi, care le-au împărțit. Toți
cei 5000 au fost hrăniți. Această înmulțire a alimentelor a fost un semn pentru
toată lumea ale puterilor speciale ale lui Isus.
Data următoare când
s-au adunat, Isus s-a folosit de această minune pentru a promite un dar mai
mare. El va oferi pâine coborâtă din cer, propriul Său Trup și Sânge, pentru a
le oferi viața veșnică. El a promis că dacă vor mânca Trupul Său și îi vor bea
Sângele, îi va învia în ziua de apoi.
În acel moment, mulți
nu au înțeles promisiunea. În primul rând, Isus nu murise încă și nu fusese
înviat în glorie. În al doilea rând, ei nu înțelegeau cum putea să dea carnea
Sa spre mâncare și sângele Său spre a fi băut. Voi explica acest lucru data
viitoare.
Cina
cea de Taină
În noaptea dinaintea
morții sale, Isus era la cină cu cei doisprezece apostoli. A luat pâine, a
binecuvântat-o și le-a dat să mănânce, spunând, "Acesta este trupul Meu
care este pentru voi. Faceți aceasta în amintirea mea". Apoi a luat un
potir cu vin și a spus: "Paharul acesta este noul legământ în sângele meu.
Faceți aceasta, de câte ori îl veți bea, în amintirea mea".
Acum, cei doisprezece
apostoli au înțeles promisiunea. Pâinea și vinul deveniseră Prezența reală a
lui Isus. Atunci când ei vor spune aceleași cuvinte în numele său, Isus va fi
întotdeauna prezent. În timp ce mâncau și beau, El intra în sufletele lor cu
viața divină pe care o avea de la Tatăl, unindu-i cu Dumnezeu prin Trupul și
Sângele său. Celebrarea Euharistiei este actul central al cultului creștin.
LOCUȚIUNI
CĂTRE LUME
5
mai 2011
Crezul
apostolilor
(Instruit
de Sfânta Fecioară Maria)
V-am învățat îndeajuns
de mult, explicându-vă toate cunoștințele de bază. Acum, eu vreau să vă adun.
Lumea voastră este plină de întuneric, iar Isus este lumină. Dacă cuvintele
mele v-au mișcat, atunci citiți-le din nou și din nou. Eu v-am instruit cât de
simplu am putut.
Numele noastre sunt
importante. Eu sunt Maria, mama lui Dumnezeu. Isus este Fiul meu. El s-a născut
pentru a vă da viață, pentru a vă salva din întuneric și de spiritului răului.
Nu așteptați. Dacă credeți, cereți botezul de la creștinii din țara voastră.
Dacă nu sunt creștini, atunci credeți și botezați-vă fiecare reciproc. Mai
întâi, învățați această rugăciune:
Cred în Dumnezeu, Tatăl
atotputernicul, creatorul cerului și al pământului. Și în Isus Cristos, Fiul
său unic, Domnul nostru, care s-a zămislit de la Duhul Sfânt, s-a născut din
Maria Fecioară; a pătimit sub Ponțiu Pilat, s-a răstignit, a murit și s-a
îngropat; a coborât în iad, a treia zi a înviat din morți; s-a suit la ceruri,
șade de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatăl atotputernicul; de unde are să vie să
judece pe vii și pe morți.
Cred în Duhul Sfânt;
sfânta Biserică Catolică; împărtășirea sfinților, iertarea păcatelor, învierea
morților și viața veșnică. Amin.
Explicarea
Crezului
Am explicat aceste
adevăruri în cursul predării mele, dar permiteți-mi să să le revedem într-un
mod sistematic.
Dumnezeu a creat lumea.
Isus este fiul lui Dumnezeu. Pontius Pilat, guvernatorul roman, l-a condamnat
la moarte în Ierusalim. Am fost acolo când a fost îngropat într-un mormânt nou,
nefolosit de nimeni altcineva, făcut din piatră cu o stâncă mare la intrare.
În a treia zi, a înviat
din acel mormânt și a început să se arate discipolilor timp de 40 de zile. Apoi
L-au văzut înălțat la cer pentru a pregăti un loc pentru toți cei care cred în
El.
În ultima zi, se va
coborî din cer și va judeca pe toată lumea. Pe unii îi va lua în cer. Pe alții
îi va alunga pentru că nu au crezut în el și nu au primit Duhul său.
Duhul Sfânt formează
comunitatea de credincioși numită Biserica Catolică. Acest duh iartă păcatele
prin Botez și prin alte sacramente. Duhul Sfânt va aduce învierea ta în viață
veșnică. Isus le-a promis discipolilor Săi: "Mă duc să pregătesc un
locpentru voi. Mă voi întoarce după voi, ca acolo unde sunt Eu să fiți și
voi".
"Amin"
înseamnă "cred", "spun că așa este". Dacă credeți toate
aceste adevăruri și vreți ca Isus să fie Domnul vostru, atunci sunteți
pregătiți pentru Botez. Doar începeți. Cel care vă botează ar trebui să vă
scufunde în apă de trei ori, spunând: "Te botez în numele Tatălui și al
Fiului și al Sfântului Duh. Voi răspundeți "Amin". Aceste nume Tatăl,
Fiul și Duhul Sfânt, vă sunt cunoscute.
INSTRUCȚIUNI:
CUM
SE FACE BOTEZUL CU APĂ
COMENTARIU:
În mod ideal, numai o persoană botezată
ar trebui să boteze o altă persoană. Cu toate acestea, aceste cuvinte ar putea
ajunge la oameni care nu sunt botezați. O persoană nebotezată poate boteza
atâta timp cât face trei lucruri:
1.
Să scufunde persoana în apă de trei ori sau să toarne apă (sau să stropească
apă) pe capul lor de trei ori.
2.
Să spună cuvintele: Te botez în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului
Sfânt.
3.
Să facă toate cele de mai sus cu intenția de a împlini ceea ce Biserică și
Maria doresc să se realizeze, și anume, să facă din persoana botezată un copil
al lui Dumnezeu.
PRIMELE
5 MOTIVE PENTRU A CREDE ÎN SFÂNTA BIBLIE
ȘI
DE A STUDIA CUVINTELE EI
Întocmit de un
suflet
(https://MaryRefugeOfSouls.com)
(https://Handbook.faith)
Nicio altă carte din
întreaga lume nu este atât de veche, atât de demnă de încredere și atât de
cuprinzătoare ca Sfânta Biblie. Există multe motive pentru a crede în
învățăturile ei despre Dumnezeu, omenire și viitor.
Iată care sunt cele 5
motive principale pentru a crede în cuvintele Bibliei:
1. Milioane de oameni
de-a lungul istoriei au fost schimbați dramatic în bine prin citirea, studierea
și credința în Sfânta Biblie. Nu numai că cuvintele acesteia le oferă oamenilor
informații valoroase despre ceea ce s-a întâmplat în trecut, dar Biblia le oferă
îndrumări pentru a trăi în momentul prezent, oferind în același timp încurajare
și speranță în ceea ce privește viitorul omenirii. Învățăturile sale arată cum
să găsim iertarea, pacea și fericirea în viața prezentă, precum și oferă calea
spre viața veșnică plină de glorie, încântare și bucurie în prezența lui
Dumnezeu care ne-a creat și ne iubește cu adevărat. Biblia oferă răspunsuri la
multe dintre întrebările noastre sincere despre Dumnezeu, lucrările Lui
minunate despre lume și omenire, care nu pot fi găsite în altă parte.
2. Sfânta Scriptură a
fost cea mai influentă carte din istoria lumii. A fost prima carte tipărită
vreodată și a fost tradusă în mai multe limbi decât oricare altă carte. De
asemenea, ea este mai distribuită decât oricare altă carte din istorie. În
plus, în ciuda tuturor încercărilor de a o distruge, Dumnezeu i-a păstrat
textul. Există mai multe exemplare vechi ale Bibliei (sau ale unor părți ale
acesteia), astfel încât oamenii pot avea încredere deplină că Biblia de astăzi
este în esență neschimbată față de prima dată când a fost scrisă și întocmită
acum peste 3.500 de ani. Nu este alt text antic asemănător cu ea.
3. Sfânta Biblie este
alcătuită din 66 de texte (cărți) diferite care au fost scrise de-a lungul unei
perioade de aproximativ 1.500 de ani de către 40 de oameni diferiți care au
trăit pe 3 continente diferite. Cu toate acestea, fiecare parte a Bibliei, dacă
este înțeleasă corect, este în acord cu toate celelalte părți. Scriitorii din
Biblie au crezut cu adevărat și au învățat că scrierile lor sunt Cuvinte
autentice ale lui Dumnezeu. Mai mult, Domnul nostru Isus Cristos, care este
respectat și în care se încred mai mulți oameni decât în oricine altcineva care
a trăit vreodată pe acest pământ, de asemenea, a crezut și a învățat cu
adevărat că Biblia este într-adevăr inspirată de Dumnezeu.
Notă: Biblia catolică
are 73 de cărți, iar Biblia ortodoxă are 79 cărți. Toate Bibliile protestante,
catolice și ortodoxe conțin aceleași canon de 27 de cărți pentru Noul
Testament; ele diferă doar în ceea ce privește numărul de cărți acceptate
pentru Vechiul Testament.
4. Cercetătorii au
studiat cu atenție descoperirile arheologice și alte materiale istorice care
confirmă acuratețea Sfintei Biblii. Aceasta include învățăturile sale despre
geografie și istorie. Deși este foarte veche, Biblia este în mod clar foarte
demnă de încredere cu privire la tot ceea ce înregistrează ca document istoric.
5. Sfânta Biblie
conține multe profeții referitoare la persoane, națiuni și evenimente foarte
specifice. Multe dintre aceste preziceri au fost împlinite deja și exact așa
cum au fost prezise. De exemplu, există peste 350 de profeții distincte despre
Domnul nostru Isus Cristos în cărțile Vechiului Testament din Biblie, care au
fost prezise cu cel puțin 400 de ani în avans, înainte ca El să trăiască. Mai
mult decât atât, 33 de profeții separate au fost împlinite de Isus în ultimele
24 de ore din viața Sa - brutala patimă și moartea Sa agonizantă pe cruce. Prin
urmare, din moment ce multe dintre profețiile găsite în Biblie s-au împlinit
deja în trecut, este sigur să avem încredere și în ceea ce Biblia prezice și
învață despre viitor.
Care sunt cele 5
beneficii principale pentru a studia Biblia?
1. Ea îi învață pe
oameni multe adevăruri semnificative care nu pot fi învățate în altă parte.
2. Îi introduce pe
oameni către Dumnezeul viu, real și autentic.
3. Îi învață pe oameni
cum să trăiască într-un mod și o manieră care îl onorează, respectă și Îl
mulțumește pe Dumnezeu.
4. Dumnezeu le promite
oamenilor multe binecuvântări minunate dacă îi urmează învățăturile.
5. Ea le arată
oamenilor cum pot avea o viață veșnică plină de bucurie, pace și dragoste în
Rai.
PESTE
20 DE RUGĂCIUNI SCURTE PE CARE LE PUTEȚI ROSTI PENTRU A VĂ APROPIA MAI MULT DE
DUMNEZEU
Rugăciunea înseamnă
comunicare sau discuție cu Dumnezeu. Este important să petrecem zilnic timp în
rugăciune, deoarece aceasta ajută la încurajarea unei legături mai strânse și o
relație mai profundă cu Dumnezeu.
Există
multe tipuri diferite de rugăciune, printre care de cerere, mijlocire, și
laudă. Cu toate acestea, deoarece viața poate deveni stresantă și ocupată, de
obicei, primul lucru la care se renunță este viața noastră de rugăciune. Unele
dintre cele mai bune rugăciuni pot fi invocațiile, care sunt rugăciuni scurte,
simple, de o singură propoziție, rugăciuni care pot fi rostite frecvent pe
parcursul zilei. Invocația este un obicei foarte bun de format, deoarece astfel
de rugăciuni te apropie mai mult de Dumnezeu, pe măsură ce îți amintești de
bunătatea Lui față de tine în viața ta zilnică.
Iată
o listă cu câteva rugăciuni de invocație pe care le puteți încerca:
RUGĂCIUNI
DE SPERANȚĂ, VINDECARE ȘI RECUNOȘTINȚĂ
Preaprețios
Sânge al lui Isus, vindecă-mă.
Isuse,
mă încred în Tine.
Isuse,
iubește-mă așa cum Te iubesc eu.
Isuse,
Tu ești speranța inimii mele.
Isuse,
ajută-mă să mă văd cu iubire așa cum mă vezi Tu.
Isuse,
dăruiește haruri de vindecare așa cum vrei Tu pentru mine.
Isuse,
dă-mi înțelegere în suferința mea.
Isuse,
dă-mi un scop în toată durerea mea.
Isuse,
în Numele Tău Sfânt, ascultă-mi rugămintea.
Isuse,
în Numele Tău Sfânt, binecuvântează-mă.
Isuse,
Te iubesc, Dumnezeu să mă binecuvânteze.
Isuse,
Te iubesc, adu-Ți aminte de mine, robul Tău.
Isuse,
șterge-mi lacrimile, ascultă-mi strigătul.
Isuse,
Te iubesc, salvează sufletele.
Doamne,
ai milă de mine, am nevoie disperată de Tine.
Doamne,
ai milă de mine, Tu ești totul pentru mine.
Doamne,
ai milă de mine, Isuse, Te prețuiesc.
Doamne,
ai milă de mine, Isuse, sunt cu totul al Tău.
Isuse,
eu laud Numele Tău cel Sfânt.
Îți
mulțumesc, Isuse, că ești cu mine în suferința mea.
Îți
mulțumesc, Isuse, că nu m-ai părăsit niciodată.
Te
iubesc, Tată, Te iubesc, Isuse, Te iubesc, Duhule Sfânt.
Daca voiti sa descarcati partea IV, aici
Comentarii
Trimiteți un comentariu